părere aparat aerosoli LAICA MD6026
Pentru că, de curând, a trebuit să facem aerosoli fiului nostru Andrei, pentru a trata o bronhopneumonie, am achiziționat acest aparat Laica MD6026. Asta în condițiile în care aveam deja un aparat de aerosoli Omron C28 cu compresor.
Din cauză că una din soluțiile cu care trebuia să facem aerosoli avea un miros neplăcut, Andrei refuza tratamentul așa că am fost nevoiți să îi facem aerosolii în timp ce dormea. Acest lucru s-a dovedit a fi dificil cu aparatul pe care îl aveam deja pentru că acesta era zgomotos iar recipientul cu soluția, poziționat lângă mască, era greu de ținut în poziție verticală.
Ce conține pachetul:
- aparatul în sine
- un furtun
- 2 măști de dimensiuni diferite
- o piesă de gură
- capsule pentru pus soluția
- cablul de alimentare

Pro:
- foarte silențios
- mic și ușor (vezi imaginea de mai jos)
- fir lung
- masca nu trebuie să stea vertical
- ușor de folosit
- se oprește singur când nu mai are solutie
Contra:
- complicat de curățat – întotdeauna rămâne apă pe acel furtun și parcă a rămas și cu miros de la soluțiile folosite
- poate fi răsturnat foarte ușor
- rămâne mai multă soluție reziduală decât la celălalt
- se termină soluția destul de repede (dar parca e mai densă acea ceață) față de cel cu compresor

Am înregistrat și un scurt video ca să vă puteți face o părere.
Dacă aveți întrebări și păreri îmi puteți lăsa un comentariu.



Salut am achiziționat și eu acum 2 zile aparatul și vroiam sa pun o întrebare dacă puteți sa ma ajutați cu răspunsul va rog mult,daca folosesc aparatul și se răstoarnă într-o parte curge apa în recipientul de tratament? Și dacă întra în recipient are vreo problema? Rog raspuns
Din păcate, daca se răstoarnă, apa se combina cu soluția, așa ca cel mai bine e sa țineți de el ca sa nu se întâmple acest lucru. Nu știu cum e cel mai bine sa procedați in caz ca se întâmpla, puteți întreba pe medicul care v-a recomandat tratamentul.
După câteva ultilizari a început sa curgă apa din el. Ce as putea face sa îl repar?
Din pacate nu stiu. Cred ca cea mai buna solutie este sa mergeti cu el la garantie.
Am achizitionat aparatul sambata de la altex.L-am folosit o singura data sambata seara,iar duminica dimineata cand am vrut sa-l utilizam butonul de pornire/oprire nu mai functiona.Nu se putea opri aparatul decat scos din priza.L-am dus la altex inapoi iar ei l-au trimis in service spunand ca nu se poate returna c/val produsului.Si uite asa am ramas si fara bani si fara aparat acum cand baiatul are bronsita….Sunt foarte dezamagita si din pacate nu imi permit sa cumpar altul momentan.
In primul rând însănătoșire grabnica si multa sănătate celui mic. Îmi pare rău pentru experiența dumneavoastră. Noi am folosit acest aparat exclusiv când dormea si încă funcționează fără probleme. As zice ca cel cu compresor este totuși mai eficient din ce am observat.